Purtarea hainelor de interior

By  |  0 Comments

Am optat să scriu acest articol deoarece purtarea hainelor de casă este la fel de importantă ca și cele de stradă. Majoritatea dintre noi purtăm prin casă hainele de care ne-am plictisit și sunt confecționate dintr-un material moale și comod. Probabil am renunțat la aceste haine de a le mai purta pe afară deoarece ori nu ne mai plac așa de mult, ori nu se mai potrivesc cu noi, în prezent, și ne este greu să ne despărțim de ele sau au semne de uzură. Dar, mai este o variantă, să purtăm și haine speciale pentru interior, haine de casă, precum și halat, sau de ce nu cu cele din mătase care te fac să te simți sexy și feminină.

Atunci când suntem acasă, suntem mai relaxate, este timpul nostru  liber, în mare parte, și trebuie să-l răsplătim. Tind să-ți spun că este bine să fii atentă și la ce îmbraci în casă, să-ți vină bine, să se potrivească culoarea și să fii mulțumită de starea ta. Trebuie să ne facem putin timp pentru răsfățul de îngrijire, baia cu spumă, masajul cu uleiul relaxant, apoi când îmbrăcăm hainele moi, flexibile și pufoase, să ne crească starea de relaxare.

Așa cum este important designul interior, mobilierul, canapeaua pufoasă și comodă, dar și coloristica, așa de importantă este ținuta noastră de casă. Scopul este de a ne simți confortabil, dacă nu noi, atunci cine?

Pentru o dezvoltare a combinării culorilor, este bine să exersăm cu hainele pe care le purtăm prin casă.  Poate așa reușim să descifrăm ce ne transmit anumite culori și cât de bine ne vin.

ilovegreeninsp_oxford_shirt

De ce oare, majoritatea tind să dea atenție doar hainelor cu care iasă pe afară?

Înțeleg că în casă ai prea puțini spectatori, dar cel mai exigent spectator ești tu când te privești în oglindă.

Ce frumos sună, după o zi încărcată de muncă și o vreme ploioasă, să ajungi acasă și după dușul cald și parfumat să îmbraci hainele pufoase și călduroase care parcă ori îți dau energie și bună dispoziție ori vei avea un somn liniștitor.

Eu spun că este bine să dai importanta hainelor pe care le porți prin casa, deoarece trebuie să te simți îngrijită și în acele momente în care nu te privește lumea.

sursa foto: aici și aici

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>