Cum să îți cumperi materialele necesare pentru hainele la comandă

By  |  0 Comments

M-am ambiționat să-mi achiziționez mai multe materiale pentru diverse articole vestimentare. Chiar dacă ai mai multe bătai de cap și operațiunea este mai lungă de la alegerea materialului până la îmbrăcarea hainei, tot este mai satisfăcător deoarece, tu ai fost cea care a decis fiecare pas.

Poate pentru unele persoane este mai simplu să găsească haina în magazin, a cumpărat-o și gata. Ar fi superb așa, dar din păcate de multe ori nu găsești ceea ce-ți dorești sau cât de cât asemănător, sau dacă este asemănător să nu trebuiască să aștepți trei salarii ca să poți să ți-o permiți.

Atunci când mergi să-ți achiziționezi materiale, trebuie să știi exact de ce anume ai nevoie, ce dorești să-ți faci la croitor. Este foarte bine să ai o discuție cu croitorul tău, să-ți spună dacă modelul dorit se poate efectua și ce fel de material este necesar (este foarte important modelul precum și materialul). După ce ai pus la punct toate aceste aspecte înseamnă că ești pregătită să vizitezi magazinul, îți spun acest lucru deoarece odată ce ai intrat în magazinul de materiale și ai văzut atâtea minunății, culori, texturi, imprimeuri, parcă ai dori să cumperi de toate, dar trebuie să te focalizezi pe ceea ce ai nevoie. Dacă ai găsit ceva care-ți place și nu ești sigură dacă se potrivește la modelul tău, îți recomand să ceri o mostră și să te consulți cu croitorul tău.

Anumite texturi sunt făcute doar pentru anumite haine. De ex.: materialele din lână 100% nu sunt potrivite pentru pantaloni deoarece fac genunchi și fund, chiar dacă croitorul atașează căptușeala la genunchi și fund, tot va afecta și vor fii prea rigizi când te așezi (depinde și de model), dar poate îți place pentru palton. Prin urmare, este recomandat să te consulți mereu cu croitorul.

Este indicat să comunici cu vânzătorul, mai ales dacă nu te pricepi foarte bine la țesături. Este bine să folosești materiale naturale pentru o longevitate cât mai mare a vestimentației, se poate face proba cu bricheta pentru a-ți da seama daca-i natural sau sintetic, (dacă firul ars miroase a păr pârlit și se fărâmitează ca praful este natural, dacă materialul ars devine ca și plasticul este sintetic 100%, dacă nu se simte foarte tare plasticul este amestec). De regulă, vânzătorii au fiecare compozitie a materialului, dar daca ai dubii poti cere acest test.

Este bine atunci când cumperi să fii atentă la bucata de material (să nu fie agățată, decolorată, murdară,etc.). Trebuie să te gândești foarte bine ce nuanță să aiba căptușeala hainei, rochiței, vestei, etc. E important și acest aspect! Mare atenție la accesoriile care se aplică la haine: fermoare, nasturi. Acestea trebuie să fie de aceeași valoare cu haina. De exemplu, nu poți să-ți aplici la o haină valoroasă din lână niște nasturi care arată extrem de ieftini și care nu se potrivesc deloc, ai putea strica totul.

În cazul în care nu găsești nasturii potriviți îți recomand să-i îmbraci, fie cu materialul din care este haina fie din alte nuanțe, sunt locuri specializate unde se pot îmbraca nasturi la diferite dimensiuni (au ei nasturii lor), dacă nu cumva croitorul face și acest lucru.

Și cu toate acestea nu rămâne decât să duci la croitor materia prima precum și modelul, stai la probă, revii la probă și după două respectiv trei întâlniri (depinde de croitor) te poți bucura de produsul finit. Este foarte important să comunici cu croitorul să-i spui exact cum dorești să fie, să fii flexibilă în cazul în care ceva nu te avantajează și totul va fi in regulă.

Vă recomand cu încredere să încercați această experiență!

sursa foto

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>